Workshop-uri

Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „Dunărea de Jos” din Galați îți oferă o serie de workshop-uri pentru a te ajuta să-ți dezvolți abilitățile necesare pentru o carieră de succes. Aceste sesiuni interactive sunt concepute pentru a-ți îmbunătăți atât competențele profesionale, cât și cele personale, pregătindu-te pentru provocările pieței muncii.
Cui se adresează workshop-urile?
Studenților Universității „Dunărea de Jos” din Galați
Cine poate solicita un workshop?
- studenții (pentru un grup de colegi)
- asociații studențești (pentru membrii asociației)
- cadre didactice, turori de an (pentru un grup de studenți)
Care sunt workshop-urile de care poți beneficia?

🎓 Tehnici de supraviețuire în primul an de studenție
Descoperă trucuri esențiale pentru a te adapta rapid la viața de student! Cum să-ți gestionezi timpul, să eviți stresul sesiunilor și să te bucuri de anii de facultate la maximum.
Organizator: Alexandru Mihail

🔍 Fereastra lui Johari - un model de autocunoaștere și interacțiune socială
Cât de bine te cunoști? Printr-un model interactiv de autocunoaștere și feedback, vei înțelege cum te percep ceilalți și cum îți poți construi o imagine autentică și convingătoare (adică despre cum să-ți faci branding personal).
Organizator: Alexandru Mihail

🚀 Identificarea și valorificarea resurselor personale
Descoperă-ți resursele interioare și folosește-le inteligent! În acest workshop vei învăța să-ți identifici punctele forte și să le folosești pentru a-ți atinge obiectivele personale și profesionale.
Organizator: Silvia Resmeriță

🗣️ Optimizarea abilităților de comunicare
Vom exemplifica axiomele comunicării (sau ce se află în spatele cuvintelor și afirmațiilor noastre), vom identifica stilurile de comunicare, vom exersa tehnici de comunicare eficientă.
Organizator: Alexandru Mihail

🤝 Munca în echipă
Vrei să lucrezi eficient într-o echipă? În acest workshop veți afla cum se formează o echipă, ce roluri funcționale (sau disfuncționale!) puteți juca într-o echipă și cum să le gestionați pentru ca echipa să-și atingă obiectivele.
Organizator: Alexandru Mihail

🎯 Planificarea carierei
Nu știi exact în ce direcție vrei să mergi sau cum să-ți atingi obiectivele? Acest workshop te va ajuta să-ți creezi un plan clar pentru viitor, să identifici oportunități și să faci alegeri potrivite pentru tine.
Organizator: Stela Albiș

🕞 Managementul timpului și priorităților
Te simți copleșit de deadline-uri? Ești mai mereu contracronometru? Învață tehnici eficiente de gestionare a timpului, cum ar fi metoda Eisenhower sau Pomodoro, și transformă haosul în productivitate!
Organizator: Alexandru Mihail

🧘♂️ Managementul stresului
Stresul îți afectează performanța? Descoperă strategii eficiente pentru a-ți păstra calmul, a gestiona presiunea și a avea o minte clară, chiar și în momentele tensionate!
Organizator: Stela Albiș

📚 Tehnici de învățare eficientă
Îți petreci ore întregi învățând, dar nu reții informațiile? În acest workshop vei descoperi metode de învățare, astfel încât să fii mai productiv.
Organizator: Alina Beșleagă

📄 Redactare CV - Tips&Tricks
Vrei un CV care atrage atenția angajatorilor? Află cum să-ți structurezi informațiile, ce greșeli să eviți și cum să te diferențiezi de ceilalți candidați!
Organizator: Alina Beșleagă

💼 Interviul de angajare - pregătire, susținere, simulare interviu
Ai emoții când vine vorba de interviul de angajare? Acest workshop te va învăța cum să abordezi un interviu cu încredere, cum să răspunzi la întrebări dificile și cum să îți evidențiezi punctele forte.
Organizator: Silvia Resmeriță
Cum programez un workshop?
Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de solicitare, iar noi vom reveni cu detalii organizatorice.
Pentru mai multe informații, ne poți contacta la adresa de e-mail ccoc@ugal.ro sau la numărul de telefon 0799305662.
Fă primii pași spre o carieră de succes alături de CCOC! 🎓